Acasă » Exclusiv » Roxana Dobre, soția manelistului, se ocupă de economiile familiei. Vizită-fulger la bancă, în Cadillacul lui Florin Salam

Roxana Dobre, soția manelistului, se ocupă de economiile familiei. Vizită-fulger la bancă, în Cadillacul lui Florin Salam

De: Cristian Blanuta 26/11/2021 | 23:40

Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, a avut treabă, urgentă, la bancă. Pentru că este, probabil, foarte ocupat, artistul pare să fi lăsat problemele bănești în grija „Reginei”, care, după cum se vede, știe ce are de făcut. S-a întâmplat la mijlocul acestei săptămâni, când, alături de mama ei, Roxana Dobre a ajuns la o sucursală din ”Dorobanți”, unde a rezolvat cu actele. CANCAN.RO are imaginile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Roxana Dobre povestea, nu demult, că între ea și „Rege” flacăra iubirii rămâne tot timpul vie, chiar dacă Florin Salam mai este plecat în turnee, la diferite evenimente, așa că, în unele perioade, se vede cu el destul de rar. Tocmai de aceea, atunci când este nevoie, soția iubitoare preia „frâiele” în casă.

Astfel că se ocupă, câteodată, și de economiile familiei. Iar Florin Salam are, în mod evident, deplină încredere în femeia care îi stă alături de peste șapte ani și care i-a dăruit trei copii.

Roxana Dobre a rezolvat la bancă ce era de rezolvat (Foto: CANCAN.RO)

Roxana Dobre, cu actele familiei la bancă

Zilele trecute, a fost nevoie ca un membru al familiei să ajungă la bancă, iar „reprezentantul” a fost chiar Roxana Dobre. Alături de mama ei, soția celebrului artist s-a urcat în superbul Cadillac din fața casei și, în câteva clipe, a ajuns la o filială de pe ”Dorobanți”. Dacă mama ei și-a luat pe ea o haină mai groasă, Roxana a preferat un pulover alb, subțirel, pe care l-a asortat la blugi. Mama și fiica și-au pus măștile de protecție și au intrat în bancă.

(CITEȘTE ȘI: CU SOȚIA, COPIII, BONA ȘI ȘOFERUL DUPĂ EL… FLORIN SALAM A DAT ”TUNUL” LA BANCĂ FIX ÎN MIJLOCUL ZILEI!)

Acolo aveau să stea câteva zeci de minute, timp în care Roxana a semnat actele necesare. Apoi, cele două femei au părăsit banca și, din priviri, au căutat mașina, parcată peste drum. Soția lui Florin Salam și-a pus geanta și actele pe bancheta din spate, apoi a urcat la volan și a demarat spre casă.

Roxana Dobre va pleca, în scurt timp, cu mașina lui Florin Salam (Foto: CANCAN.RO)

Roxana Dobre și Florin Salam, cununie după șapte ani de relație

Formează un cuplu de mulți ani, dar au tot amânat căsătoria. Avea să se întâmple, până la urmă, în 2021. Doar apropiații au știut de cununie. Totuși, Roxana Dobre a făcut publice câteva imagini de la marele eveniment, petrecut în vară, iar fanii au avut numai cuvinte la superlativ.

În schimb, nunta a fost amânată. Roxana Dobre și Florin Salam au fost nevoiți să o întârzie atât din cauza crizei epidemiologice, dar și pentru că fratele cântărețului a murit.

”Acest eveniment, că tot s-a zvonit că va fi în Dubai, în Costa Rica, America… Ne dorim într-adevăr să nu fie în România, ne dorim să avem câteva cupluri importante și sufletului nostru lângă noi, va fi ceva foarte mic, o petrecere foarte mică cu câteva cupluri lângă noi și așa cochetă cum ne place mie și soțului meu.

(NU RATA: “REGELE” MANELELOR ȘI-A SCOS FETELE LA RESTAURANT)

Avem două perechi de nași. Ne gândisem să facem anul trecut acest eveniment, dar, din păcate, nici situația în care ne aflăm cu toții nu ne-a permis și, pe lângă asta, cea mai mare supărare a fost pierderea fratelui soțului meu și îți dai seama că nu ne-am gândit la așa ceva”, declara Roxana Dobre pentru Antena Stars.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Florin Piersic a înregistrat primul mesaj audio, după internare! Ce le transmite actorul celor care vor să îl apeleze: „Dacă doriți să-mi lăsați un mesaj..”
Florin Piersic a înregistrat primul mesaj audio, după internare! Ce le transmite actorul celor care...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Ce să nu bei niciodată înainte de somn, în afară de cafea. Greșeala care îți poate distruge rutina de odihnă
Ce să nu bei niciodată înainte de somn, în afară de cafea. Greșeala care îți...
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Calcul complet. Ce pensie va primi un român, dacă are o vechime de 35 de ani de muncă
Calcul complet. Ce pensie va primi un român, dacă are o vechime de 35 de...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Gabriel Stoica, poveste cutremurătoare! Care este cel mai important obiectiv al vieții sale:
Gabriel Stoica, poveste cutremurătoare! Care este cel mai important obiectiv al vieții sale: "Trebuie să...
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a împlinit 5 ani
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a...
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală pentru multe alte țări: 10 miliarde de euro
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală...
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
×